Umbrele joaca fugar pe pereti..
Camera sumbra pare-a fi o stafie
A unui castel trecut in lumea celor drepti.
Lumina se fringe in blicuri tremurinde
Si iarna luceste dincolo de geam,
Usor se strecoara umbra ramurii frinte
A teiului. Asta e tot ce mai am…
Nicicind n-o sa mai creasca.
Nicicind! Niciodata!
La fel ca si umbra sufletului meu.
Frint, rupt, zdrobit- si toate dintr-o data!
Nimic, chiar nimic nu poate fi mai greu
Decit sa renunti. In fata foaia alba…
Nici un pic de cerneala nu mi-a mai ramas.
Sa-ncep de la-nceput? Ce rost are oare
Cind atita durere scrisa-n singe-n urma las?
In fata foaia alba..In spate intuneric..
In mine? Numai rece si pustiu, si nimic..
Incerc sa pasesc, dar tot ce fac e sa ma-mpiedic
Si nimeni n-aude nici ecoul a ce zic…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu